joi, 31 ianuarie 2013

Regimul fiscal al microîntreprinderilor



In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 54/23.01.2013, a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Definiţia microîntreprinderii
O microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
- realizează venituri, altele decât cele din activităţi în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii, în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului;
- a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei al 65.000 euro;
- capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale.

Reguli de aplicare a sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor
I               mpozitul pe veniturile microîntreprinderilor este obligatoriu pentru entităţile care îndeplinesc condiţiile menţionate mai sus.
Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condiţiile menţionate mai sus.
Nu sunt obligate să aplice acest sistem de impunere persoanele juridice române care:
- desfăşoară activităţi în domeniul bancar;
- desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
- desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului.
O persoană juridică română care este nou-înfiinţată este obligată să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condiţia privind capitalul social este îndeplinită la data înregistrării la registrul comerţului.
Microîntreprinderile nu mai aplică acest sistem de impunere începând cu anul fiscal următor anului în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile menţionate mai sus.

Reguli tranzitorii
Pentru anul 2013, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care, la data de 31 decembrie 2012, îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 112^1 din Codul Fiscal modificat (menţionate mai sus) sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 februarie 2013, urmând a comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală, până la data de 25 martie 2013 inclusiv. Până la acest termen se va depune şi declaraţia privind impozitul pe profit datorat pentru profitul impozabil obţinut în perioada 1 ianuarie 2013-31 ianuarie 2013.
Persoanele juridice române care au optat pentru acest sistem de impunere, potrivit reglementărilor legale în vigoare până la data de 1 februarie 2013, păstrează acest regim de impozitare pentru anul 2013.

Baza de impozitare
Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor se aplică asupra bazei de impozitare constituită din veniturile din orice sursă, din care se scad:
-  veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
-  veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
-  veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
-  veniturile din subvenţii de exploatare;
-  veniturile din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;
-  veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
-  veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii.
În cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune.

Anul fiscal
Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei microîntreprinderi care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.

Cota de impozitare
Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3% care se aplică asupra bazei de impozitare.

Impunerea microîntreprinderilor care realizează venituri mai mari de 65.000 euro
Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 65.000 euro, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal. Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începând cu trimestrul în care s-a depăşit limita de 65.000 euro. Impozitul pe profit datorat reprezintă diferenţa dintre impozitul pe profit calculat de la începutul anului fiscal până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat în cursul anului respectiv. În cazul contribuabililor care aplică prevederile speciale pentru anul 2013, limita de 65.000 euro şi impozitul pe profit datorat se calculează în mod corespunzător de la 1 februarie 2013.

Termenele de declarare a menţiunilor
Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale teritoriale aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se plăteşte impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal înscriu menţiunea în cererea de înregistrare la registrul comerţului.
În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea comunică organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
Microîntreprinderile care au realizat venituri mai mari de 65.000 euro vor comunica organelor fiscale teritoriale ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, în cursul anului respectiv, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală.

Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
Calculul şi plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a impozitului „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, selectând rândul “impozit pe veniturile microîntreprinderilor”, formular 100.

Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microîntreprindere
În cazul unei asocieri fără personalitate juridică între o microîntreprindere şi o persoană fizică, rezidentă sau nerezidentă, microîntreprinderea are obligaţia de a calcula, reţine, declara şi plăti la bugetul de stat impozitul stabilit prin aplicarea cotei de 3% la veniturile ce revin acesteia din asociere, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
 sursa: Finantevalcea.ro